Prezentare generală

Comuna Provița de Jos este una din cele 104 localități ale județului Prahova și constituie arealul de muncă, odihnă, cultură, activități sociale și alte preocupări pentru cei aproximativ 2131 de locuitori ai săi.

Înconjurată de păduri de foioase, cu un relief submontan având un climatul puternic ionizat,  Provița de Jos este  un punct de atracție pentru cei care preferă agroturismul, ciclismul  sau plimbările în natură.

Comuna Provița de Jos este situată în Subcarpații Curburii la 7 km vest de Câmpina și 100 km distanță de București fiind dispusă paralel cu Valea Proviței, vale care începe să se lărgească odată cu intrarea râului omonim  în depresiunile „externe” subcarpatice. Comuna este situată aproximativ pe meridianul de 25 ° 36 ` longitudine estică și 45 ° 05 ` latitudine nordică.

Comuna Provița de Jos cuprinde trei sate: satul Provița de Jos, reședința comunei, satul Drăgăneasa și satul Piatra. Gospodăriile din sate  sunt răsfirate de-a lungul râului și drumurilor principale de acces, fiind înșirate în lungul văilor, fiind înconjurate în principal de culmi deluroase, păduri, care alternează cu livezile, pășunile sau chiar cu teren agricol. Din acest peisaj nu lipsesc sondele, care sunt întâlnite frecvent pe coaste sau pe fundul văilor. De-o parte și de alta a pârâului Provița se desfășoară culmile rotunjite sau teșite ale Subcarpaților dintre Ialomița și Prahova.

Comuna Provița de Jos este situată aproximativ în centrul geografic al țării, în vestul județului Prahova, la granița cu județul Dâmbovița și se învecinează cu:

  • La Nord cu Provița de Sus;
  • La Nord – Est cu Breaza;
  • La Est cu Poiana Câmpina;
  • La Sud cu Măgureni;
  • La Sud – Est cu Iedera;
  • la Nord – Vest cu Valea Lungă

Distanțe din centrul comunei până la:

  • Centura București – 100 km
  • Autostrada București -Ploiești – 30km
  • Gara Câmpina și calea ferată industrială – 7 km
  • Aeroportul București – 100 km
  • Benzinăria Câmpina – 8 km
  • DN1 – 7 km

Numărul locuitorilor din comună sunt de 2131 conform ultimului recensământ din 2021 față de recensământul din 2011, populația comunei Provița De Jos a scăzut cu 133 locuitori, ceea ce reprezintă o scădere de 5.87% a numărului de locuitori. Populația pe grupe de vârstă este astfel:  210 de locuitori cu vârsta cuprinsă între 0 – 9 ani, 219 de locuitori cu vârsta cuprinsă între 10-19 ani, 1125 cu vârsta cuprinsă între 20-59 ani și respectiv 577 de locuitori cu vârsta peste 60 de ani.

Datorită potențialului de afaceri de care dispune comuna, pe raza acesteia se află o serie de unități economice cu profil de activitate diversificat ceea ce denotă preocuparea cetățenilor pentru creșterea permanentă a veniturilor, respectiv, îmbunătățirea condițiilor de trai. Gama activităților este variată, aici întâlnim agenți economici (aproximativ 14 societăți) cu obiecte de activitate diverse: de la activități de producție și servicii agricole, comerț cu amănuntul până la activități de mică industrie și anume  prelucrarea laptelui și prelucrarea lemnului.

Zona poate fi străbătută pe drumul județean DJ 100E Câmpina – Provița de Jos, iar drumul comunal este reprezentat de DC 117. Lungimea totală a drumurilor pe raza comunei este de 45 de km, dintre care 6 km drumuri județene, 9 km drumuri comunale și 30 km drumuri vicinale.

În ceea ce privește infrastructura,  comuna dispune de electricitate în proporție de 100%, rețea de gaze – 70%, drum asfaltat – 80%, precum și de servicii de telefonie, internet  și televiziune prin cablu.

Comuna Provița de Jos este situată în Subcarpații Curburii la 7 km vest de Câmpina și 100 km distanță de București. Paralela cu Valea Proviței începe să se lărgească odată cu intrarea râului omonim în depresiunile „externe” subcarpatice. Situată aproximativ pe meridianul de 25 ° 36 ` longitudine estică și 45 ° 05 ` latitudine nordică. Comuna are în componență 3 sate:

  • Sat Provița de Jos – reședința comunei
  • Sat Drăgăneasa
  • Sat Piatra

Acestea se înșiră în lungul văilor, fiind înconjurate de păduri, care alternează cu livezile, pășunile sau chiar cu teren agricol. Din acest peisaj nu lipsesc sondele, care sunt întâlnite frecvent pe coaste sau pe fundul văilor. De-o parte și de alta a pârâului Provița se desfășoară culmile rotunjite sau teșite ale Subcarpaților dintre Ialomița și Prahova.

Comuna Provița de Jos este situată în vestul județului Prahova, la granița cu județul Dâmbovița și se învecinează cu:

La Nord cu Provița de Sus;

La Nord – Est cu Breaza;

La Est cu Poiana Câmpina;

La Sud cu Măgureni;

La Sud – Est cu Iedera;

la Nord – Vest cu Valea Lungă.

Toponimul Provița vine de la diminutivul „Prahovița” adică „Prahova cea mică”, și în limba slavă înseamnă „încărcat de praf” ambele nume au fost folosite aproape trei secole.

Skip to content